Cornel Dinu, mesaj pentru Dinamo, după ce Ionuț Lupescu a acceptat să revină la clubul din „Ștefan cel Mare”: „E un mare câştig, dar altele sunt problemele” | EXCLUSIV

Cornel Dinu, mesaj pentru Dinamo, după ce Ionuț Lupescu a acceptat să revină la clubul din „Ștefan cel Mare”: „E un mare câştig, dar altele sunt problemele” | EXCLUSIV
  • Publicat:

Cornel Dinu, fostul mare fotbalist și antrenor al lui Dinamo, a avut o reacție pozitivă cu privire la numirea lui Ionuț Lupescu într-o funcție oficială la CS Dinamo.

Cornel Dinu, mesaj pentru Dinamo, după ce Ionuț Lupescu a acceptat să revină la clubul din „Ștefan cel Mare”

Marți seară, CS Dinamo a anunțat Ionuț Lupescu va reveni în fotbalul românesc și că va ocupa o funcție de conducere în cadrul academiei clubului din „Ștefan cel Mare”.

Cornel Dinu este convins că Ionuț Lupescu va contribui la progresul Clubului Sportiv Dinamo, dar le atrage atenția celor din conducere cu privire la adevăratele probleme. Din acest punct de vedere, „Mister” a făcut referire la situația financiară și la baza sportivă.

„Ionuț Lupescu are o experiență indubitabilă, câştigată ca jucător şi ca om de conducere la cel mai înalt nivel, la Dinamo, la echipa națională sau la FIFA. El este un mare câştig oriunde ar merge, iar faptul că a acceptat propunerea lui Ionuț Popa este un lucru important pentru club. Totuşi, altele sunt marile probleme ale lui Dinamo acum. Baza sportivă, finanțarea. De acestea va depinde mult ce se va întâmpla mai departe. Indiscutabil, însă, Ionuț Lupescu este un real câştig”, a spus Cornel Dinu pentru ProSport.

Anunțul CS Dinamo despre Ionuț Lupescu

CS Dinamo a anunțat care va fi rolul lui Ionuț Lupescu în cadrul academiei din „Ștefan cel Mare”.

„O legendă a fotbalului dinamovist se întoarce acasă! Ionuț Lupescu se alătură Clubului Sportiv Dinamo!

Ionuț Lupescu revine la clubul la care s-a consacrat. Mijlocașul Generației de Aur a acceptat oferta Clubului Sportiv Dinamo și va ocupa, în prima fază, o funcție cheie în dezvoltarea Academiei de Fotbal CS Dinamo. Lupescu (54 de ani) va realiza o analiză amplă a Academiei și va propune un proiect ambițios pentru dezvoltarea acestui segment.

Ionuț Lupescu s-a format la Dinamo, unde a debutat în 1986, la numai 17 ani. După ce a participat cu naționala României la turneul final al Campionatului Mondial din 1990, ”Kaiserul” a semnat cu gruparea germană Bayer Leverkusen, unde a stat şase sezoane şi a jucat 184 de meciuri. Lupescu a mai jucat pentru Dinamo în trei perioade: 1998-2000, 2000-2001 și 2001-2002. A câștigat două campionate și trei Cupe ale României în tricoul alb-roșu.

Bine ai venit, Ionuț Lupescu!”, se arată în anunțul publicat de către CS Dinamo pe Facebook.

Aflat în Elveția pentru un meci de old boys, Ionuț Lupescu va reveni în țară în cursul zilei de joi și va prelua frâiele academiei CS Dinamo.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Andrei Trifan / Autor
Fotbalul este viața lui. Actualul Redactor-șef al ProSport s-a îndrăgostit de Sportul Rege pe vremea Generației de Aur și a jucat, el însuși, la nivel de juniori, pentru formațiile de Liga 1 Rocar și FC Național mai bine de 11 ani. A absolvit Colegiul Național Tudor Vianu, dar pasiunea ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are 5 camere și 3 băi
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are 5 camere și 3 băi
Gata: Lautaro a spus ”da”! Semnează până în 2029 și va avea un salariu de 9.000.000 € pe an
Gata: Lautaro a spus ”da”! Semnează până în 2029 și va avea un salariu de 9.000.000 € pe an
Imagini sfâșietoare de la priveghiul Biancăi! Momentul în care soțul ei izbucnește în plâns
Imagini sfâșietoare de la priveghiul Biancăi! Momentul în care soțul ei izbucnește în plâns
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Tânăra din imagine a slăbit 7 kilograme fără nicio dietă. A mâncat orice, dar a făcut acest lucru în fiecare zi
Tânăra din imagine a slăbit 7 kilograme fără nicio dietă. A mâncat orice, dar a făcut acest lucru în fiecare…
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu are coarne vaca ta?
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu…
Românii care nu vor beneficia de creşterea salariului minim
Românii care nu vor beneficia de creşterea salariului minim
Este fruct SAU legumă? Puțini știu despre AVOCADO că este de fapt...
Este fruct SAU legumă? Puțini știu despre AVOCADO că este de fapt...
Ion Ţiriac vrea să cumpere un castel din România cu o istorie tulburătoare! Cine este îngropat în curte şi cât trebuie să achite
Ion Ţiriac vrea să cumpere un castel din România cu o istorie tulburătoare! Cine este îngropat în curte şi cât…
Nici vorbă de 100.000 euro! Câți bani primește Zanni, de fapt, pentru că a câștigat Survivor All Stars de la Pro TV
Nici vorbă de 100.000 euro! Câți bani primește Zanni, de fapt, pentru că a câștigat Survivor All Stars de la…
S-a dat interzis. 5 ANI închisoare pentru proprietarii sau chiriașii din clădiri. Iohannis a semnat
S-a dat interzis. 5 ANI închisoare pentru proprietarii sau chiriașii din clădiri. Iohannis a semnat
Raisa, ucisă de vărul ei! Băiatul a recunoscut ce i-a făcut! Detalii șocante
Raisa, ucisă de vărul ei! Băiatul a recunoscut ce i-a făcut! Detalii șocante
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Răzvan Lucescu joacă tare, după anunțul că e dorit în Serie A. „Acum 6-7 ani, aș fi mers în genunchi”
Răzvan Lucescu joacă tare, după anunțul că e dorit în Serie A. „Acum 6-7 ani, aș fi mers în genunchi”
Optimismul îl dă afară din casă pe Denis Alibec, înainte de EURO: Vom trece de grupe, cel puţin
Optimismul îl dă afară din casă pe Denis Alibec, înainte de EURO: Vom trece de grupe, cel puţin
Chinezii lansează mașina hibridă care merge 2.000 KM cu un plin și costă doar 13.000 de euro
Chinezii lansează mașina hibridă care merge 2.000 KM cu un plin și costă doar 13.000 de euro
Zece activități de 1 Iunie 2024 pentru copii și părinți. Ce puteți face în familie de Ziua Copilului
Zece activități de 1 Iunie 2024 pentru copii și părinți. Ce puteți face în familie de Ziua Copilului
×